Briose cu gem de prune (sau ciocolata)

Au început prin a fi brioşe cu gem de prune, dar la cererea „beneficiarilor” s-au transformat şi în câteva brioşe cu ciocolată. La fel de bine pot fi brioşe cu gem de gutui, de căpşuni sau… ce gem e pe gustul „beneficiarilor”; dar, la fel de bine, pot rămâne simple brioşe.

Iată ce ingrediente sunt necesare:

–          4 ouă

–          150 gr unt (moale, la temperatura camerei)

–          150 gr zahăr brut

–          200 gr faină de secară

–         1 lg coajă rasă de portocală

–          ½ lg sare

–          1 pliculeţ praf de copt (cam 2 lg)

–          Gem de prune sau cremă de ciocolată

_SAV4529 copy

Primul lucru pe care l-am făcut în prepararea acestor brioşe a fost să… pornesc cuptorul 🙂 – la 175 de grade.

Apoi, mi-am luat din dulap bunul prieten, robotul de bucătărie şi am mixat untul cu zahărul până ce acesta din urmă s-a topit; dacă nu aveţi răbdare să se topească (e zahăr brut şi nu se topeşte aşa repede ca cel alb), începeţi şi adăugaţi pe rând ouăle; unul câte unul, toate cele 4, până când se omogenizează frumos; până la acest moment, mai mult ca sigur zahărul s-a topit.

Vine rândul fainei, toată o dată sau puţin câte puţin, nu are importanţă; urmează praful de copt, sarea şi coaja de portocală; datorită robotului, aluatul ar trebui să fie frumos omogenizat, fără cocoloaşe.

Am scos minunata tavă pentru brioşe şi am căutat în dulap hârtiuţele pentru brioşe… pe care nu le-am găsit… 🙁 . Mda, stocul s-a terminat, deci am pus tava la loc şi m-am reorientat către alte hârtiuţe pentru brioşe, de dimensiuni ceva mai mari.

Am umplut formele cu compoziţie – nu până sus, maxim ¾ din înălţimea formei. Am adăugat în fiecare câte ½ lg de gem de prune sau cremă de ciocolată; am omogenizat un pic gemul/crema cu micuţul tel de bucătărie (e dintr-un set de bucătărie pentru copii 🙂 Toni şi Adi sunt foarte încântaţi de set 🙂 ); nu-i musai să aveţi tel, merge să amestecaţi un pic cu coada unei linguriţe sau chiar şi cu o scobitoare.

_SAV4532 copy

_SAV4534 copy

_SAV4536 copy

Am băgat tava cu brioşe la cuptor, pentru ~20 de minute. Se fac repede/se mănâncă repede! 🙂

_SAV4542 copy

_SAV4546 copy

Bune şi cu gem, bune şi cu ciocolată!

 

Written by

No Comments Yet.

Leave a Reply

Message