Pentru ca in continuare este post, era cazul sa trec si o reteta de post; am facut mai multe in perioada asta, interesante si surprinzator de bune; urmeaza sa le scriu si pe celelalte.
Pentru aceste rulouri, am furat ideea de la mama; ea le facuse insa cu branza, dar mi s-au parut bune si interesante; in plus, in functie de preferinte, pot fi umplute cu muuuuuulte: carne, sunca, legume, cascaval sau alte branzeturi …
Am folosit urmatoarele:
– aluat – un pachet de foietaj de la magazin
– o cutie de ciuperci
– 2 bucati de praz mai maricele
– putin ulei
– condimente
– sos – facut dupa reteta de aici
– ~50 de gr cascaval de post (nu prea ma incanta folosirea acestui produs, dar se dovedeste util)
Intr-o prima etapa, am facut sosul; l-am pus intr-un castron si l-am lasat sa se raceasca.
Intr-o tigaie, am pus 2-3 linguri de ulei, prazul spalat si tocat bucatele de ~1cm grosime si ciupercile scurse si spalate.
Am pus capacul tigaii si am inabusit totul pana s-a inmuiat bine prazul.
Am intins foaia de aluat – atentie sa nu fie prea moale. Am turnat peste sosul si l-am distribuit pe toata foaia.
Peste sos, am adaugat mixul de praz si ciuperci.
Am rulat apoi cu grija sa nu iasa compozitia pe la margini; fiind destul de moale, am bagat ruloul la congelator cam o ora si jumatate, cat sa se intareasca un pic pentru a putea fi taiat cat mai bine. Cand l-am scos de la rece, am taiat bucati de 2-3 cm grosime si le-am pus in tava pe hartie de copt.
Am ras foarte putin cascaval pe fiecare bucata si am pus in cuptor la 200 de grade, unde a stat ~45 de minute.
Sunt excelente. Pofta buna!