Pentru ca toata ziua de ieri am poftit la ficatei (eu, care nu mananc niciodata … dubios, nu?!), am zis sa-i fac azi lui Toni, ca nu mai am la congelator decat vreo cateva pachetele pentru ea; n-am avut suficient si pentru mine, dar cand merg la cumparaturi ma dotez cu materie prima sa fac si pentru mine.
I-am facut tot 2 portii, asa ca am pus si un ou la steamer; sa fie companie la vreo 200 gr dovleac si cam tot atata conopida; un catel de usturoi latra si el pe-acolo de zor. Mi s-a parut ca o sa iasa putin, asa ca am adaugat si 2 rosii, fara seminte.
Au stat la steamer 45 de minute; am mixat apoi galbenusul, ficatelul, legumele si am adaugat putin ulei de masline extravirgin. O parte din dovleac l-am pastrat cubulete.
Ce e intersant e ca intre conopida si aroma dulce a dovleacului, nici macar nu se mai simtea gustul de ficatel.
PS. Observati, va rog, castronasul din poza. sunt foarte incantata de el, i l-am luat zilele trecute; partea cu 2 compartimente se detaseaza si ramane dedesubt un alt castronas mai mare. Insa, din alt motiv am cumparat eu castronasul; si anume, e cu ventuza; asa ca imi imaginam ca va sta lipit pe tavita scaunelului, si nu va mai zbura pe jos ca celelalte … De unde, e la fel de zburator ca toate; cand a pus Toni mana pe el si l-a zmucit nitel, s-a dus ventuza si tot … 🙂