Vinete impanate cu usturoi … tot o reteta din categoria “simplu si bun”; de data asta, insa, un pic mai complicata, caci spre deosebire de supa crema de dovleac, pe care am lasat-o in oala sa fiarba si mi-am vazut de treaba o perioada, aici a fost nevoie sa supraveghez indeaproape “lucrurile”. Dar a fost foarte usor, pentru ca am avut un ajutor de nadejde in Toni, care m-a ajutat sa curat usturoiul :).
Am folosit:
– 3 vinete mari
– 5-6 catei de usturoi taiati feliute
– o ceasca de sos de rosii
– marar, patrunjel
– sare
– ulei pentru prajit
Am spalat vinetele, le-am taiat coditele si le-am facut zebre 🙂 ; apoi, am taiat fiecare vanata in 8 bucati.
Le-am sarat si am inceput procedura “impanarii” – cea mai plictisitoare parte; am facut un sant mic in 2 locuri pe fiecare bucata de vanata si am inserat cate o feliuta de usturoi. Simplu, nu?
Apoi, am incins putin ulei intr-o tigaie de teflon si am rumenit usor vinetele, pe toate partile; atentie cu uleiul, trebuie pus cu masura, altfel poti sa pui o gramada, ca vinetele absorb mult.
Am scos vinetele rumenite si le-am pus pe hartie absorbanta, ca sa scap de eventualul surplus de ulei.
Le-am asezat apoi intr-o tava intinsa si le-am stropit cu sosul de rosii; am pus verdeata pe deasupra si am turnat o ceasca cu apa. Tava a mers la cuptor, la 175 de grade, pentru ~ 1 ora.
Pe parcurs, le-am tot intors de pe o fata pe alta, ca sa se rumeneasca uniform.
Se pot manca simple sau garnitura la cate-o fripturica :). Toni m-a ajutat la preparare, dar la masa, ba; n-a vrut sa guste :).